data: 22.10.2003
In perioada iulie-noiembrie 2003, Asociatia Pro Democratia Clubul Timisoara deruleaza un proiect in legatura cu aplicarea legii 52/2003 de catre institutiile administratiei publice.
Unul dintre obiectivele acestuia este formarea unei imagini de ansamblu asupra masurii in care institutiile au respectat articolul 17 din legea 52/2003
(vezi aici ), care le obliga sa isi modifice regulamentul intern de functionare in sensul adaptarii acestuia la prevederile legii.
Pentru indeplinirea obiectivului propus, APD Timisoara a derulat o campanie de chestionare
(modelul solicitarii se gaseste aici ) orientata catre institutiile administratiei publice timisorene
(noi am identificat un numar de 37 - a se vedea lista aici ).
In cele ce urmeaza suntem in masura sa va prezentam rezultatele acestei investigatii.
Nu vedem demersul nostru ca pe o actiune punitiva, de aceea, nu vom nominaliza institutiile care prin natura raspunsurilor pe care ni le-au oferit au facut dovada lipsei lor de profesionalism sau a mentalitatii retrograde a personalului din conducerile acestora.
Pe de alta parte, consideram ca ar fi binevenit sa facem cunoscute numele institutiilor care au dovedit in urma cercetarii noastre ca, pe aspectul investigat, sunt in acord cu legea.
Pentru a analiza si dumneavoastra fiecare dintre raspunsurile institutiilor repondente, va invitam la sediul Asociatiei Pro Democratia - Clubul Timisoara pentru a studia textele acestora.
Raportul investigatiei
Cu stima,
Cristian Bratu, coordonator regional
Asociatia Pro Democratia - Clubul Timisoara